Odată cu dezvoltarea cunoștințelor și a tehnologiei, calitatea civilizației noastre este în mod constant dezvoltată sub influența magică a științei. Oamenii de pe Pământ sunt astăzi foarte conștienți de putere. Oamenii din lumea modernă actuală nu își pot imagina un moment fără electricitate. Dar atunci când vine vorba de generarea acestei energii electrice, trebuie să găsim și alte resurse decât cărbunele sau gazul, deoarece aceste surse de energie nu sunt regenerabile. Găsirea alternativelor la aceste energii a fost întotdeauna una dintre cele mai dificile provocări pentru cercetători. Și de acolo, a fost inventat procesul de generare a energiei electrice din surse nucleare.
Dar substanțele radioactive, utilizate în mod obișnuit în aceste centre de energie nucleară, pot provoca în același timp efecte distructive asupra oamenilor și asupra mediului. Deci, observarea corectă este cea mai importantă problemă în această chestiune. Fără aceasta, o explozie ar putea duce oricând la daune ireparabile acestei lumi. Un exemplu de astfel de eveniment este Dezastrul de la Cernobîl sau Explozia de la Cernobîl care a avut loc la Centrala Nucleară de la Cernobîl din Ucraina, în 1986. Mulți dintre noi știm deja din ce în ce mai puțin despre dezastrul de la Cernobîl care a șocat odată comunitatea mondială până la miez.
Dezastrul de la Cernobîl:
Tragedia s-a petrecut între 25 și 26 aprilie 1986. Locul incidentului este Centrul de Energie Nucleară de la Cernobîl din Uniunea Sovietică, cunoscut și sub numele de Centrul de Energie Nucleară Lenin. Era la momentul respectiv cea mai mare centrală nucleară din lume, iar explozia de la Cernobîl este considerată cea mai dăunătoare dezastru nuclear pe Pământ care sa întâmplat vreodată într-o centrală nucleară. La centrul de putere erau patru reactoare nucleare. Fiecare reactor era capabil să genereze aproximativ o mie de megawați de electricitate pe zi.
Accidentul a avut loc în principal în efectuarea unui test nuclear neplanificat. S-a întâmplat din cauza neglijenței din partea autorității și a lipsei de experiență a lucrătorilor și colegilor de la centrală. Testul a fost efectuat la reactorul nr. 4. Când a fost scăpat de control, operatorii și-au oprit sistemul de reglare a puterii, precum și sistemul de securitate de urgență. De asemenea, au interceptat tijele de control conectate la miezurile rezervorului reactorului. Dar funcționa încă cu aproape 7% din puterea sa. Datorită atâtea activități neplanificate, reacția în lanț a reactorului ajunge la un nivel atât de intens încât nu mai putea fi controlat. Prin urmare, reactorul a explodat în jurul orei 2:30 din noapte.
Doi muncitori au murit imediat în momentul exploziei, iar restul de 28 au murit în câteva săptămâni (mai mult de 50 în controversă). Cu toate acestea, cel mai dăunător este că substanțele radioactive din interiorul reactorului, inclusiv cesiu-137 care au fost expuse mediului și s-au răspândit încet în întreaga lume. Până pe 27 aprilie, aproape 30,000 (peste 1,00,000 de controverse) locuitorii au fost evacuați în altă parte.
Acum provocarea a fost de a elimina 100 de tone de resturi extrem de radioactive de pe acoperișul reactorului de la Cernobîl. Pe o perioadă de opt luni după dezastrul din aprilie 1986, mii de voluntari (soldați) au îngropat în cele din urmă Cernobîl cu unelte manuale și putere musculară.
La început, sovieticii au folosit aproximativ 60 de roboți cu telecomandă, majoritatea fabricați în interiorul URSS pentru a curăța resturile radioactive. Deși mai multe modele au reușit în cele din urmă să contribuie la curățare, majoritatea roboților au cedat rapid la efectele nivelurilor ridicate de radiații asupra electronicii delicate. Chiar și acele mașini care ar putea funcționa în medii cu radiații ridicate au eșuat adesea după ce au fost umezite cu apă în efortul de a le decontamina.
Experții sovietici au folosit o mașină cunoscută sub numele de STR-1. Robotul cu șase roți se baza pe un rover lunar care a fost folosit în explorările lunare sovietice din anii 1960. Poate cel mai de succes robot - Mobot - a fost o mașină mică, cu roți, echipată cu o lamă asemănătoare unui buldozer și un „braț manipulator”. Dar singurul prototip Mobot a fost distrus când a fost aruncat accidental la 200 de metri de un elicopter care îl transporta pe acoperiș.
Zece la sută din curățarea acoperișului puternic contaminat de la Cernobîl a fost realizată de roboți, salvând 500 de persoane de expunere. Restul muncii a fost realizat de alți 5,000 de muncitori, care au absorbit un total de 125,000 rem radiații. Doza maximă permisă pentru un singur lucrător a fost de 25 rem, de cinci ori standardele anuale normale. În total, 31 de muncitori au murit la Cernobîl, 237 au confirmat cazuri de boală acută prin radiații și mulți alții sunt susceptibili să sufere în cele din urmă efecte adverse din cauza expunerii lor.
Autoritățile le-au spus soldaților să bea vodcă. Potrivit acestora, radiația trebuia să se acumuleze la început în glandele tiroide. Și vodca trebuia să le curețe. Acest lucru a fost prescris soldaților în sus: o jumătate de pahar de vodcă la fiecare două ore în Cernobil. Au crezut că îi va proteja cu adevărat de radiații. Din păcate, nu a făcut-o!
Explozia de la Cernobîl a provocat expunerea mediului de la 50 la 185 de milioane de radionuclizi de curie. Radioactivitatea sa a fost atât de cumplită încât a fost de aproape 2 ori mai puternică decât bomba atomică detonată la Hiroshima sau Nagasaki. În același timp, răspândirea sa a fost de 100 de ori mai mare decât volumul materialului radioactiv al Hiroshima-Nagasaki. În câteva zile, radiațiile sale au început să se răspândească în țările vecine, cum ar fi Belarus, Ucraina, Franța, Italia etc.
Această radioactivitate are un impact semnificativ asupra mediului și asupra vieții sale. Vitele au început să se nască odată cu decolorarea. Există, de asemenea, o creștere a numărului de boli și tipuri de cancer radioactive, în special cancer tiroidian, la oameni. Până în 2000, celelalte trei reactoare de la centrul energetic au fost, de asemenea, oprite. Și apoi, de mulți ani, locul este complet abandonat. Nimeni nu merge acolo. Aici, în acest articol, vom ști cum este situația actuală din regiune după dezastrul care a avut loc în urmă cu aproape 3 decenii.
Ce cantitate de radiații este încă disponibilă în regiunea Cernobîl?
După explozia de la Cernobîl, radioactivitatea sa a început să se răspândească în mediu, în curând, Uniunea Sovietică a declarat să abandoneze locul. Între timp, reactorul nuclear este centrat în jurul unei zone circulare de excludere cu o rază de aproximativ 30 km. Dimensiunea sa era de aproximativ 2,634 de kilometri pătrați. Dar, datorită răspândirii radioactivității, dimensiunea a fost extinsă la aproximativ 4,143 de kilometri pătrați. Până în prezent, nimeni nu are voie să trăiască sau să facă nimic în aceste zone specifice. Cu toate acestea, este permis ca oamenii de știință sau cercetătorii să intre pe site cu permisiunea specială și pentru o perioadă scurtă de timp.
Peste 200 de tone de materiale radioactive au fost depozitate în centrală chiar și după explozie. Conform calculelor cercetătorilor actuali, această substanță radioactivă va dura aproximativ 100 până la 1,000 de ani pentru a fi complet inactivă. În plus, materialele radioactive au fost aruncate în 800 de locații imediat după explozie. De asemenea, are un potențial imens de contaminare a apelor subterane.
După dezastrul de la Cernobîl, au trecut aproape trei decenii, dar pertinența locuirii acolo chiar și în zona adiacentă este încă controversată. În timp ce zona este depopulată, găzduiește și resurse naturale și animale. Acum prezența abundentă și diversitatea faunei sălbatice sunt noile speranțe pentru această regiune blestemată. Dar, pe de o parte, poluarea radioactivă a mediului este încă periculoasă pentru ei.
Influența asupra vieții sălbatice și a diversității animale:
Locuitorii din zona Cernobilului au fost evacuați la scurt timp după cea mai mortală explozie nucleară care a avut loc în urmă cu aproape 34 de ani. Cu toate acestea, nu a fost posibilă evacuarea vieților sălbatice în întregime din zona radioactivă. Drept urmare, această zonă de excludere a Cernobilului a devenit un loc important pentru biologi și cercetători. Acum mulți cercetători sunt aici pentru a studia comunitățile vii radioactive și pentru a determina asemănările lor cu comunitățile vii comune.
Interesant, în 1998, o anumită specie de specii de cai dispariți a fost eliberată în regiune. Această specie specială de cal se numește calul Przewalski. Deoarece oamenii nu locuiesc aici, s-a decis deschiderea acestor cai în regiune pentru nevoile rasei de cai sălbatici. Rezultatul a fost, de asemenea, destul de satisfăcător.
De când oamenii se stabilesc, zona devine un habitat perfect pentru animale. Mulți îl descriu și ca partea luminoasă a accidentului de la Cernobâl. Deoarece, pe de o parte, locul este nelocuibil pentru oameni, dar, pe de altă parte, joacă un rol cheie ca habitat sigur pentru animale. Pe lângă aceasta, diversitatea florei și faunei sale poate fi observată și aici.
A raport de National Geographic în 2016 a dezvăluit un studiu asupra vieții sălbatice din regiunea Cernobîl. Biologii au efectuat o operațiune de monitorizare de cinci săptămâni acolo. Interesant este că viața sălbatică a fost surprinsă de camera lor. Are o gamă largă de specii, inclusiv 1 bizon, 21 de porci sălbatici, 9 bursuci, 26 de lupi cenușii, 10 sheals, cai și așa mai departe. Dar, printre toate acestea, rămâne întrebarea despre cât de multă radiație a afectat aceste animale.
După cum arată studiile, efectul radioactivității asupra faunei sălbatice din Cernobil nu este cu siguranță un curs plăcut. Există mai multe tipuri de fluturi, viespi, lăcuste și păianjeni prezenți în zonă. Dar efectele mutațiilor asupra acestor specii sunt mai mari decât în mod normal datorită radioactivității. Cu toate acestea, cercetările arată, de asemenea, că radioactivitatea exploziei de la Cernobîl nu este la fel de puternică precum potențialul ca viața sălbatică să dispară. În plus, aceste substanțe radioactive expuse mediului au avut, de asemenea, un impact sever asupra plantelor.
Prevenirea poluării radioactive de pe site-ul catastrofelor de la Cernobîl:
Se raportează că capacul superior din oțel al cuptorului-4 a aruncat în aer când a avut loc oribilul accident. Datorită acestui fapt, substanțele radioactive se eliberează încă prin gura reactorului, care poluează mediul în mod periculos.
Cu toate acestea, apoi Uniunea Sovietică au construit imediat un sarcofag din beton sau case speciale înghesuite în jurul reactoarelor, pentru a preveni erupția materialelor radioactive rămase în atmosferă. Dar acest sarcofag a fost construit inițial timp de doar 30 de ani și mulți muncitori, precum și soldați, își pierduseră viața pentru a construi această structură în grabă. Drept urmare, se descompunea încet, prin urmare, oamenii de știință au trebuit să o repare cât mai curând posibil. În acest proces, oamenii de știință au început un nou proiect numit „Cernobîl, noua confinare sigură (NSC sau New Shelter)”.
Noua confinare sigură din Cernobîl (NSC):
Cernobîl Nouă închidere sigură este o structură construită pentru a limita rămășițele reactorului numărul 4 de la centrala nucleară de la Cernobîl, care a înlocuit vechiul sarcofag. Mega-proiectul a fost finalizat până în iulie 2019.
Obiective de proiectare:
Noua confinare sigură a fost concepută cu următoarele criterii:
- Transformați reactorul 4 al centralei nucleare de la Cernobîl într-un sistem sigur pentru mediu.
- Reduceți coroziunea și intemperiile adăpostului existent și a clădirii reactorului 4.
- Atenuați consecințele unui potențial prăbușire a adăpostului existent sau a clădirii reactorului 4, în special în ceea ce privește limitarea prafului radioactiv care ar fi produs de un astfel de prăbușire.
- Permiteți demolarea în condiții de siguranță a structurilor existente, dar instabile, oferind echipamente operate la distanță pentru demolarea acestora.
- Calificați ca înmormântare nucleară dispozitiv.
Prioritatea siguranței:
În întregul proces, siguranța lucrătorilor și expunerea radioactivă sunt primele două priorități pe care autoritățile i le-au acordat și este încă în curs de urmărire pentru întreținerea acestuia. Pentru a face acest lucru, praful radioactiv din adăpost este monitorizat tot timpul de sute de senzori. Lucrătorii din „zona locală” poartă două dozimetre, unul indicând expunerea în timp real și al doilea informație de înregistrare pentru jurnalul de dozare al lucrătorului.
Lucrătorii au o limită zilnică și anuală de expunere la radiații. Dozimetrul lor sună dacă se atinge limita și se anulează accesul la locul de muncă al lucrătorului. Limita anuală (20 de milisieverți) poate fi atinsă cheltuind 12 minute deasupra acoperișului sarcofagului din 1986 sau câteva ore în jurul coșului de fum.
Concluzie:
Dezastrul de la Cernobîl este, fără îndoială, o teribilă explozie nucleară în istoria lumii. A fost atât de groaznic încât impactul este încă în această zonă înghesuită și radioactivitatea este foarte lentă, dar se răspândește încă acolo. Substanțele radioactive stocate în interiorul centralei de la Cernobâl au forțat întotdeauna această lume să se gândească la aspectele dăunătoare ale radioactivității. Acum orașul Cernobîl este cunoscut sub numele de orașul fantomă. E normal. Doar casele de beton și zidurile colorate stau în această zonă fără pilot, ascunzând o frică trecut-întunecat sub pământ.
