Viața de pe Pământ a suferit schimbări semnificative de-a lungul existenței sale, cinci extincții majore în masă remarcându-se ca puncte de cotitură cruciale. Aceste evenimente cataclismice, care se întind pe miliarde de ani, au modelat cursul evoluției și au determinat formele de viață dominante ale fiecărei epoci. În ultimele decenii, oamenii de știință încearcă să rezolve problema misterele din jur aceste extincții în masă, explorându-le cauzele, efectele și creaturi fascinante care au apărut în urma lor.
Late Ordovician: A Sea of Change (acum 443 de milioane de ani)
Extincția în masă a ordovicianului târziu, care a avut loc acum 443 de milioane de ani, a marcat o tranziție semnificativă în Istoria Pământului. În acest moment, majoritatea vieții existau în oceane. Moluștele și trilobiții au fost speciile dominante, iar primii pesti cu fălci și-au făcut apariția, pregătind scena viitoarelor vertebrate.
Acest eveniment de extincție, care a șters aproximativ 85% din speciile marine, se crede că a fost declanșat de o serie de glaciații în emisfera sudică a Pământului. Pe măsură ce ghețarii s-au extins, unele specii au pierit, în timp ce altele s-au adaptat la condițiile mai reci. Cu toate acestea, când gheața s-a retras, acești supraviețuitori s-au confruntat cu noi provocări, cum ar fi schimbarea compoziției atmosferice, ceea ce a dus la pierderi suplimentare. Cauza exactă a glaciațiilor rămâne un subiect de dezbatere, deoarece dovezile au fost ascunse de mișcarea continentelor și de regenerarea fundului mării.
În mod surprinzător, această extincție în masă nu a modificat drastic speciile dominante de pe Pământ. Multe forme existente, inclusiv strămoșii noștri vertebrate, au persistat în număr mai mic și s-au recuperat în cele din urmă în câteva milioane de ani.
Devonianul târziu: un declin lent (acum 372-359 milioane de ani)
Extincția în masă a Devonianului târziu, care a cuprins între 372 și 359 de milioane de ani în urmă, a fost caracterizată printr-un declin lent, mai degrabă decât un eveniment catastrofal brusc. În această perioadă, colonizarea pământului de către plante și insecte a fost în creștere, odată cu dezvoltarea semințelor și a sistemelor vasculare interne. Cu toate acestea, animalele erbivore de pe uscat nu reprezentaseră încă o concurență substanțială plantelor în creștere.
Cauzele acestui eveniment de extincție, cunoscute sub numele de Evenimentele Kellwasser și Hangenberg, rămân enigmatice. Unii oameni de știință speculează că o lovitură de meteorit sau o supernova din apropiere ar fi putut provoca perturbări în atmosferă. Cu toate acestea, alții susțin că acest eveniment de extincție nu a fost o adevărată extincție în masă, ci mai degrabă o perioadă de dispariții naturale crescute și o rată mai lentă de evoluție.
Permian-Triasic: The Great Dying (acum 252 de milioane de ani)
Extincția în masă Permian-Triasic, cunoscută și sub denumirea de „Marele Moarte”, a fost cel mai devastator eveniment de extincție din istoria Pământului. A avut loc acum aproximativ 252 de milioane de ani, a dus la pierderea majorității speciilor de pe planetă. Estimările sugerează că 90% până la 96% din toate speciile marine și 70% dintre vertebratele terestre au dispărut.
Cauzele acestui eveniment catastrofal rămân prost înțelese din cauza îngropării profunde și împrăștierii dovezilor cauzate de deriva continentală. Extincția pare să fi fost relativ scurtă, probabil concentrată într-un milion de ani sau mai puțin. Au fost propuși diverși factori, inclusiv schimbarea izotopilor de carbon din atmosferă, erupții vulcanice mari în China și Siberia moderne, paturi de cărbune care arde și înflorirea microbiană care modifică atmosfera. Combinația acestor factori a dus probabil la o schimbare semnificativă a climei care a perturbat ecosistemele din întreaga lume.
Acest eveniment de extincție a modificat profund cursul vieții pe Pământ. Creaturile terestre au avut nevoie de milioane de ani pentru a se recupera, în cele din urmă dând naștere la noi forme și deschizând calea pentru erele ulterioare.
Triasic-Jurasic: Ascensiunea dinozaurilor (acum 201 milioane de ani)
Extincția în masă Triasic-Jurasic, care a avut loc acum aproximativ 201 milioane de ani, a fost mai puțin severă decât evenimentul Permian-Triasic, dar a avut totuși un impact semnificativ asupra vieții de pe Pământ. În perioada triasică, arhozaurii, reptile mari asemănătoare crocodililor, dominau pământul. Acest eveniment de extincție a distrus majoritatea arhozaurilor, creând o oportunitate pentru apariția unui subgrup evoluat care va deveni în cele din urmă dinozauri și păsări, dominând pământul în timpul perioadei jurasice.
Teoria principală pentru extincția Triasic-Jurasic sugerează că activitatea vulcanică din Provincia Magmatică a Atlanticului Central a perturbat compoziția atmosferei. Pe măsură ce magma s-a răspândit în America de Nord, America de Sud și Africa, aceste mase de uscat au început să se despartă, transportând bucăți din câmpul original peste ceea ce avea să devină Oceanul Atlantic. Alte teorii, cum ar fi impactul cosmic, au căzut din favoarea. Este posibil să nu fi avut loc un cataclism singular, iar această perioadă a fost pur și simplu marcată de o rată de extincție mai rapidă decât evoluția.
Cretacic-Paleogene: Sfârșitul dinozaurilor (acum 66 de milioane de ani)
Extincția în masă Cretacic-Paleogene (cunoscută și sub numele de Extincția KT), poate cea mai cunoscută, a marcat sfârșitul dinozaurilor și începutul erei cenozoice. Cu aproximativ 66 de milioane de ani în urmă, numeroase specii, inclusiv dinozauri non-aviari, au fost distruse. Cauza acestei dispariții este acum larg acceptată ca fiind rezultatul unui impact masiv de asteroizi.
Dovezile geologice, cum ar fi prezența unor niveluri ridicate de iridiu în straturile sedimentare de pe tot globul, susțin teoria impactului unui asteroid. Craterul Chicxulub din Mexic, format în urma impactului, conține anomalii de iridiu și alte semnături elementare care îl leagă direct de stratul mondial bogat în iridiu. Acest eveniment a avut un impact profund asupra ecosistemelor Pământului, deschizând calea pentru creșterea mamiferelor și a diverselor forme de viață care locuiesc acum planeta noastră.
Gânduri finale
Cele cinci extincții în masă majore din istoria Pământului au jucat un rol esențial în modelarea cursului vieții pe planeta noastră. De la ordovicianul târziu până la extincția Cretacic-Paleogenă, fiecare eveniment a adus schimbări semnificative, ducând la apariția de noi specii și la declinul altora. În timp ce cauzele acestor dispariții pot păstra în continuare mistere, ele servesc drept mementouri esențiale ale fragilității, rezistenței și adaptabilității vieții pe Pământ.
Cu toate acestea, criza actuală a biodiversității, determinată în mare parte de activități umane, cum ar fi defrișarea, poluarea și schimbările climatice, amenință să perturbe acest echilibru delicat și să declanșeze potențial un al șaselea eveniment major de extincție.
Înțelegerea trecutului ne poate ajuta să navigăm în prezent și să luăm decizii informate cu privire la viitor. Studiind aceste extincții majore, oamenii de știință pot obține perspective asupra consecințelor potențiale ale acțiunilor noastre și pot dezvolta strategii pentru a proteja și conserva biodiversitatea prețioasă a Pământului.
Aceasta este necesitatea erei în care învățăm din greșelile trecutului și luăm măsuri imediate pentru a atenua impactul nostru asupra mediului, pentru a preveni pierderea catastrofală a speciilor. Soarta diverselor ecosisteme ale planetei noastre și supraviețuirea nenumăratelor specii depind de eforturile noastre colective.
După ce ați citit despre cele 5 extincții în masă din istoria Pământului, citiți despre O listă a istoriei pierdute celebre: Cum se pierde 97% din istoria omenirii astăzi?
