Astăzi, vom povesti despre un eveniment din viața reală din trecut, care este de-a dreptul înfiorător și răutăcios. Acesta este adevăratul raport al unui avar, care a dispărut în anii 1760. Sursa este Cronica londoneză din 1762.
Povestea domnului Foscue și aurul lui
În Franța secolului al XVIII-lea, înainte de revoluția franceză și de izgonirea feudalismului, trăia un fermier-general bogat pe nume Monsieur Foscue. El a adunat o mulțime de bogății și avere făcându-i pe săraci munci grele din provincia sa și răsplătindu-i cu salarii mici sau deloc.
Se știa că era un avar și crud. El, evident, nu a fost plăcut de multă lume. Deoarece deținea o bucată uriașă de teren și proprietăți, se aștepta să plătească guvernului impozite corespunzătoare, ceea ce nu dorea. El a pledat pentru sărăcie și a susținut că a dat faliment, pentru că nu a respectat legile.
Domnul Foscue începuse să devină paranoic cu privire la faptul că oficialii i-au percheziţionat conacul pentru bogăţiile sale generoase şi i-au luat totul. Acest lucru răspândește teroarea în inima lui avară și s-a hotărât să-și ascundă comoara, undeva unde nimeni n-ar fi găsit-o. De aceea a conceput un plan. Evenimentele, însă, nu au decurs conform planului!
Au trecut zile. Oamenii au început să observe dispariția lui în ultimul timp. Zilele s-au transformat în luni. Până atunci, oficialii guvernamentali erau siguri de evadarea lui și au decis să-i pună mâna pe proprietatea. Luni mai târziu, a fost vândut. La scurt timp după mutare, noii proprietari au decis să renoveze conacul și au inspectat amănunțit locul. Lucrările începuseră.
În timp ce lucrau în crama pe care M. Foscue o lăsase în urmă, au găsit o ușă ciudată care părea ascunsă intenționat. După ce i-au întrebat pe noii proprietari care nu știau despre asta, aceștia au decis să o dea jos. Spre surprinderea lor, au găsit o scară care ducea mai jos de pivniță.
Au coborât scările, pentru a fi conduși într-o peșteră uriașă întunecată. Au fost întâmpinați de o duhoare urâtă când au ajuns la pământ. Din moment ce nu exista electricitate pe atunci, au luat lumânări și torțe și au început să investigheze locul.
Domnul Foscue săpăse o peșteră secretă în pivnița lui – pentru a-și depozita tot aurul și comoara, pe care le acumulase, mai degrabă imoral, de-a lungul anilor. Această peșteră era cufărul cu comori în jurul căruia mințise. Și chiar acolo era cadavrul bărbatului însuși. Cadavrul ținea ceea ce părea o lumânare pe jumătate mâncată. Ei au văzut, de asemenea, unele părți din carnea lui roase.
Sărmanul domnul Foscue, în timp ce făcea o vizită la comoara lui iubită, s-a încuiat din greșeală. Ușa a fost concepută astfel încât să se încuie automat din exterior atunci când este închisă cu forță și asta s-a întâmplat în acea zi fatidică. Acest secret a fost atât de bine păstrat încât l-a luat cu el, până la descoperirea lui.
Și aceasta este partea înfiorătoare a acestei povești. Gândiți-vă, când ar fi urcat pe scară pentru a vedea lumina zilei după ce a văzut sclipiciul pe care îl poseda, doar pentru a realiza că nu o va mai vedea niciodată!
Spera, se ruga, blestema, striga, făcea tot ce putea, doar pentru o dată să părăsească vederea celei mai de preț posesiuni ale lui și anticipa încet propria moarte. Nici mâncare de mâncat, nici apă de băut, nici alt suflet cu care să vorbești, nici lumină de văzut – doar numărându-și propria respirație, blocat în întunericul gândurilor și fricilor sale!
